🎭 Măștile pe care le purtăm: De ce ne ascundem adevăratul chip

La început au fost măștile folosite în ritualuri religioase, din Epoca de Piatră, cu circa 9.000 de ani î.Hr., în zona Israelului de astăzi. Acolo au fost descoperite măști din piatră, considerate a reprezenta spirite sau strămoși. Apoi au apărut măștile sociale, folosite, inițial, în înalta societate, acolo unde nu te puteai prezenta fix așa cum erai. N-a durat mult și au apărut măștile zilelor noastre, de pe rețelele de socializare, cunoscute ca filtre. Măști, măști, măști, pretutindeni, măști.

Citeam în "Curajul de a fi vulnerabil" a lui Brene Brown despre cuvântul persona care vine din limba latină și are înțelesul de mască. Tot recent, într-o altă carte, de beletristică, unul dintre personaje, o femeie, suferise un accident în copilărie, iar în urma acestuia, mai multe intervenții chirurgicale la nivelul feței. Ca femeie adultă, ajunge să nu se afișeze niciodată, în fața nimănui, fără un machiaj impecabil, perfect executat. Inclusiv în fața soțului cu care nu împărțea același dormitor tocmai pentru a nu fi văzută nemachiată.

În terapie, poate că cea mai mare provocare este să renunțăm la măști, să ne prezentăm în fața psihoterapeutului fără protecțiile cu care am învățat să trăim zi de zi. Sau cel puțin, fără parte din ele.

Uneori purtăm aceste măști în mod conștient, alteori fără să ne dăm seama. Ne acoperim vulnerabilitățile, emoțiile, fricile — și, uneori, chiar și dorințele — în spatele unor fețe pe care le considerăm „acceptabile” pentru ceilalți. Dar ce ne face să apelăm la măști? Și ce costuri ascunse au ele asupra noastră?

Măștile sunt roluri, atitudini pe care le adoptăm ca mecanisme de adaptare socială. Le folosim ca să ne protejăm, să fim plăcuți, să obținem validare sau să evităm respingerea. De exemplu:

• Masca „puternicului”: cel care pare mereu în control, deși pe dinăuntru se poate simți fragil.

• Masca „veselului”: glumețul grupului, care râde cu toți, dar poate ascunde tristețe profundă.

• Masca „perfecționistului”: persoana care nu greșește niciodată și care ține totul sub control, de teama de a nu fi judecată.

• Masca „indiferentului”: cel care pare rece și distant, ca să nu mai fie rănit.

  
  

Măștile apar, de obicei, ca răspunsuri la mesaje și experiențe din copilărie sau adolescență. Poate ai învățat că nu ești iubit dacă nu ești "bun", "cuminte", "puternic", "util", "harnic". Sau poate ai fost respins atunci când ți-ai arătat tristețea ori furia. Măștile devin scuturi: ne apără de judecată, respingere, rușine.

Uneori, masca ne ajută să supraviețuim unor medii ostile: un job toxic, o relație dificilă, un grup de prieteni competitiv. Problema apare când uităm că o purtăm și ajungem să ne confundăm cu ea.

Pe termen scurt, o mască poate funcționa. Pe termen lung însă, purtarea constantă a unei măști consumă multă energie și ne ține departe de autenticitate. Ne putem trezi cu o senzație de gol, de deconectare de sine. Relațiile devin superficiale, pentru că ceilalți nu ne cunosc cu adevărat. Iar noi rămânem cu întrebarea: „Dacă aș arăta cine sunt cu adevărat, m-ar mai iubi cineva?”

"Convingerea de a fi de ajuns este, pare-se, metoda prin care putem scăpa de armură - ea ne permite să ne scoatem masca."

Renunțarea la măști începe cu conștientizarea lor. Observă-te: când te simți tentat să ascunzi ceva? În fața cui simți nevoia să te „îmbraci” altfel decât ești?

Următorul pas este vulnerabilitatea. E greu, dar vindecător, să împărtășești gânduri și emoții reale cu cineva de încredere — un prieten, un partener, un terapeut.

Autenticitatea nu înseamnă să renunți la orice filtru și să spui tot ce-ți trece prin cap. Înseamnă, mai degrabă, să poți fi în contact cu tine însuți și să alegi conștient cât, cui și cum arăți din ceea ce ești cu adevărat.

Măștile ne ajută să fim acceptați, dar uneori ne țin departe de acceptarea care contează cu adevărat: acceptarea de sine. Îndrăznește, pas cu pas, să fii curios cine ești dincolo de mască. S-ar putea să descoperi că acolo, în spatele scutului, e un om mai frumos și mai puternic decât ai crezut vreodată.

Îți las în încheiere un scurt fragment din Brene Brown, "Curajul de a fi vulnerabil", cartea lunii iulie la LiteraTerapia:

"Pentru mine, masca și armura sunt metafore perfecte pentru felul în care ne protejăm de disconfortul produs de vulnerabilitate. Măștile ne fac să ne simțim în siguranță, chiar și atunci când devin sufocante. O armură ne face să ne simțim mai puternici, chiar dacă ne obosește s-o tot cărăm în spate. Ironia este că, atunci când stăm în fața cuiva care se ascunde sau se protejează, folosindu-se de mască sau armură, simțim frustrare și înstrăinare. Iată paradoxul: vulnerabilitatea este ultimul lucru pe care-mi doresc să-l vezi la mine, dar e primul lucru pe care-l caut la tine."