"Pădurea de molizi" - un film despre adevărul care nu poate fi îngropat

Am fost aseară să văd noul film semnat de Tudor Giurgiu, "Pădurea de molizi". Un film inspirat din istoria recentă a României, care aduce în lumina reflectoarelor momentul 1 aprilie 1941, când o comunitate românească din Basarabia a fost masacrată la Fântâna Albă de către sovietici.

"În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței. Un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, azi aflat în Ucraina. Cei mai mulți dintre românii ocupați de ruși au avut un singur vis: să-și reîntregească famillile și să se întoarcă acasă. "Pădurea de molizi" explorează una dintre cele mai întunecate pagini din istoria României. Inspirat de drama de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941, filmul reconstituie destinul unei comunități românești din Basarabia, masacrată în tentativa disperată de a-și găsi refugiu în fața ocupației sovietice. Mărturia unui supraviețuitor al acestui genocid (Mircea Andreescu) devine fundalul peste care se suprapun imagini de arhivă și amintirile din Siberia ale soției lui (Coca Bloos), într-un joc de oglinzi vertiginos care pune sub semnul întrebării noțiunea de adevăr istoric și revelează traume uitate cu consecințe, potențial devastatoare, în prezent.

Scenariul filmului este semnat de Tudor Giurgiu și Gabriel Gheorghe, imaginea de Marius Panduru și Toma Velio, iar montajul de Alex Pintică."

Am pus aici acest fragment din materialele de presă primite pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba. Recunosc, nu știam nimic despre acest episod din istoria noastră. De altfel, la finalul proiecției, însuși Tudor Giurgiu a vorbit despre cât de anevoioasă a fost partea de documentare pentru acest film, fiind disponibile foarte puține surse de informare. Tot el ne-a povestit și despre faptul că inițial a gândit filmul ca o reconstituire a ceea ce s-a întâmplat, dar lipsa unui buget generos a dus la structura actuală a filmului. Ceea ce m-a făcut să mă întreb: de ce nu există bani pentru astfel de filme? Cum e posibil ca aceste subiecte, care sunt absolut necesare pentru trezirea noastră, nu au parte de finanțarea necesară?

O reconstituire ar fi fost cu siguranță mult mai de impact din punct de vedere emoțional. Actuala structură pune practic o lentilă între noi și poveste. Povestea unui cuplu aflat la început de drum la 1941, un cuplu al cărui drum se curmă iremediabil și într-un mod absolut violent. Mărturiile supraviețuitorilor de la Fântâna Albă te cutremură și îți cutremură orice gând anterior în care poate îți spuneai ce greu e ceea ce trăim azi, zi de zi.

Ieri, înainte să văd filmul, mă gândeam că suntem atât de puțin disponibili pentru astfel de filme. Ne ferim de ele, ca nu cumva să ne spargă bula asta în care trăim și în care ne spunem tot felul de povești legate de greutățile cu care ne confruntăm. Ni se pare greu să mergem să vedem un astfel de film, din confortul unui cinematograf, fără să ne gândim că ceea ce vedem acolo a fost trăit cândva de niște oameni la fel ca noi și resimțit de milioane de ori mai puternic de ei versus noi azi, din scaunul comod de cinema. Ne e așa de greu să ne uităm în oglinda asta a emoțiilor dureroase real. Cum or fi găsit însă putere oamenii aceea să supraviețuiască? Și cum ne-ar privi ei astăzi pe noi, această generație alintată de soartă, care refuză măcar să conștientizeze ce s-a întâmplat ca măcar să nu se mai repete poveștile acelea dureroase? Și culmea, cam asta a spus și Tudor Giurgiu la final...

Viața noastră atârnă de un fir de ață în orice moment și poate că nu avem control asupra acestui lucru. Dar simt că suntem puternic datori să cunoaștem, să vedem, să citim. Cât încă avem acest privilegiu, cât încă o facem așa, relaxat, fără presiune, fără frică.

Mi-a rămas crustată în suflet această replică de final din film:

"Războiul nu se încheie când nu se mai trage, el se mută în sufletul omului unde stă o veșnicie.". Avem o datorie față de aceste suflete mutilate. Mergeți la să vedeți acest film, deschideți-vă ochii, urechile și, mai ales, mințile și sufletele!